1. SUA – Partea I – Inainte de plecare, Interviul
2. SUA – Partea II – Moinesti – New York

[...] Eram ai nimanui, intr-o tara care la prima vedere nu prea era interesata de noi. Ce era de facut?

Bun, deci ajunsesem in cele din urma in New York, facusem un mic briefing cu cei de la W&T insa inca eram singuri. Dintre toti romanii care erau in The New Yorker (hotelul la care am stat) doar noi nu stiam unde o sa ajungem. Asa ca am discutat cu cineva de la ei, asteptam sa mearga cu noi la sediu sa clarificam situatia. Neee, ne-au dat frumos o adresa si cica “luati metroul, ajungeti la fix” . In State nu e ca la noi, ai ajuns acolo pai te descurci – lumea e ok, te ajuta insa foarte putin (mai ales daca esti din Europa de Est).  Asa ca am coborat spre metrou..cald, foarte cald – ca-n restul NY de altfel. Dupa un drum de vreo 10-15 minute ajunsesem si la destinatie. Urcand la suprafata am avut impresia ca eram in acelasi loc de unde plecasem. Cladirile erau aproximativ la fel, strazile in acelasi stil caracteristic. Cu toate astea, traficul era mult mai redus.

Cu harta-n mana

Am gasit pana la urma sediul W&T, pe la etajul 30siceva intr-o cladire cu vreo 50siceva de etaje. Ne-a primit un tip cat de cat ok, ne asteptam sa se rezolve simplu toata treaba insa n-a fost chiar asa…

Citeste si restul articolului »

1. SUA – Partea I – Inainte de plecare, Interviul

Ok, dupa cum v-am zis in articolul trecut, am luat interviul (care a fost mai usor decat ma asteptam) si acum ma pregateam sa plec spre SUA. Doar ca prietenii mei de la UAIC au fost de alta parere. Fiind in anul 3, a trebuit sa dau licenta, iar 2008 a fost anul cand a terminat ultima generatie de studenti pe 4 ani (de la Cuza) si prima de 3 ani (adica noi). Dupa ce cu cateva luni in urma profesorii ne spusesera ca nu e nicio problema, putem sa dam licenta cu cei de la anul 4 (comisiile fiind aprox. aceleasi) acum se jurau ca nu au zis asa ceva, ca fiecare trebuie sa dea licenta cand e pe orar.

Dezastru

Ce insemna asta? Noi in prima faza aveam un contract la un fel de pensiune care era destul de atractiv si ca program si ca bani. Dar ca sa putem merge acolo trebuia sa plecam undeva spre sfarsitul lui iunie. Desigur, UAIC-ul ne-a programat licenta la inceputul lui iulie, deci ne-au cam stricat toate planurile . Am incercat sa vorbim cu cei din SUA, nimic, niciun raspuns din partea angajatorului, cu toate ca in cele din urma (cand nu mai era oricum nimic de facut) ne-au zis ca nu sunt de acord. Asa ca din cauza licentei de la UAIC, nu mai aveam un loc de munca asigurat, eram panicati si nu stiam ce sa facem. Cu toate astea, cei de la Adira (firma din Iasi cu care am plecat) ne-au asigurat ca atunci cand vom ajunge in New York cei de acolo vor avea un job pentru noi. Ce era sa fie acolo, nu aveam de unde sa stim…

Drumul

Cred ca asta e una dintre cele mai urate dar si frumoase parti legate de plecarea in SUA. Am plecat cu un tren din Comanesti (un oras de langa Moinesti, Bacau – de unde sunt) pentru ca la noi in oras municipiu vin numai marfarele . Drumul pana in Bucuresti a durat mult prea mult, cu toate ca era perioada in care erau reconditionate trenurile si aparusera scaunele albastre, cu toate asta confortul era la vreun 50-60%. In Bucuresti ne-a ajutat o cunostinta de-a prietenului meu cu care plecasem si am ajuns pe aeroportul Otopeni, acolo aglomeratie mare, am luat biletele si am urcat la etaj pentru o (ultima) mica gustare in Romania. Eram 2 baieti si-o fata, cat de cat emotionati de urmatoarele 3 luni….

Citeste si restul articolului »

Sincer sa fiu, nici nu aveam vreun plan in vara lui 2008 ca sa plec in state, a fost o decizie de moment dupa propunerea colegului de camera. Mi-am zis, de ce nu? Aveam posibilitatea si financiara si morala (eram in apele mele) sa plec, sa explorez sa vad tot ce se putea vedea (desigur in limitele programului respectiv). Asa ca timp de cateva luni, am facut rost de bani, am facut toate formalitatile (pasaport si alte acte).

Primul hop

Pot sa spun ca prima piedica in fata plecarii in SUA a constat-o interviul. Nu din punctul de vedere al interviului in sine ci mai degraba pentru ca era primul de genul asta la care participam, era primul interviu care hotara ceva in viata mea. Ca tot omul am avut emotii. Dupa un drum interminabil cu trenul de la Iasi la Bucuresti (unde ne-a ajutat o cunostinta de-a colegului de camera) am ajuns la Ambasada unde trebuia sa aiba loc toata treaba. Dupa cateva ore de asteptare am ajuns sa dau si interviul, m-am simtit ca la ghiseul CFR de unde-ti iei biletele. La fiecare ghiseu era cate-un consul care se ocupa de cate-un participant apoi  striga urmatorul! si tot asa. Ajuns in fata gemuletului ii dau hartiile, situatia scolara, totul decurge bine. Aveam niste examene care erau date insa notele nu erau trecute pe foaia matricola pentru ca, normal ca la fiecare secretariat…sunt unele probleme . Stiam ca asta va fi o problema asa ca am facut cate-o adeverinta pentru fiecare obiect, semnata si stampilata, nu stiam ce ma asteapta.

Citeste si restul articolului »