Bacalaureat – sau cum ajung prostii sa ne conduca (perle)
Iată ce au scris elevii:
“Omenia este o specie lacomă şi nepăsătoare, deci faptele bune sunt o faptă măreaţă”.
“Omul bun nu se bate pe copii, se vorbeşte politicos cu bătrânii, se salută politicos pe doctori şi pe oamenii de ştiinţă”.
“Omenia, la noi oamenii, este greu să o avem. Un prim argument ar fi o pisica pe care noi o lăsăm să moară pe stradă de foame!”
“Când eram la Viena a picat pe pământ o bătrânică la intrarea în metrou” (elevul povesteşte mai departe cum a ajutat-o el pe bătrână făcând o faptă bună).
“Dacă are omenie, alţi oameni se uit la tine un alt ochi”.
“Omenia este caracter moral şi definitoriu”.
“Omenia poate dăuna când e percepută ca mijloc perfid de a profita”.
“Dar în viaţa asta există oameni bun care are un suflet mai mare şi mai pură decât alţii”.
“L-a văzut Spânu şi l-a convins pentru a-l face asistentul lui” (referindu-se la Harap-Alb).
“Harap-Alb a trebuit să-şi ia viaţa în propria lui mână”
“Când privesc în al tău ochi mă simt de parcă mă sufoc”
“Tema basmului este învingerea dintre bine şi rău”.
“Personajul e supus unor încercări chiar şi moartea”.
“Pe Gherilă şi Senilă, Spânul îl trimite dupa salată cu gândul că îl va mânca, apoi să aducă şi piatră din capul cerbului”.
“Nunta mai ţine încă şi la ora asta cine trece acolo vede ca au venit luna si stelele, iar el(împăratul) poate să bea şi să chefuiască”.
“Ca să îl sperie pe cel mare, împăratul se bagă în pod”.
“Personajele vorbeşte în modul dialog”.
“Parantezele sunt indicatoare schemice”.
Şi la proba orală la limba română elevii le-au spus profesorilor câteva “perle” memorabile.
“Agripina nu avea decât doi copii, pentru că al treilea, Păunaş, nu mai contează, pentru că tot îl mănâncă vulturii” .
“În cunoscuta baladă “Mioriţa”, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicaţi doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban ce şochează prin prostia lui”.
“În caz de accident nu trebuie să fugi de la locul faptei, fiindcă victima, dacă nu e lovită fatal, poate reţine numărul maşinii”.
“Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal şi s-a terminat în 1438″.
“În versurile: “Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?” poetul ne vorbeşte despre aspectul fiinţei cu care Luceafărul este în gagicăreală şi ea îi spune că nu ştie dacă va fi al ei sau va fi altul”.
“Nichita Stănescu a ştiut el de ce a pus virgulele şi punctele acelea în poezie şi nu mă bag eu în ce a făcut el”.
“La începutul fiecărei poezii eminesciene sta plantat câte un tei mai gros sau mai subţire, în functie de câte strofe are poezia”.
“Când eroul muri împuscat de nemţi pe câmp, simţi miros de mărar şi de pătrunjel”
Articol preluat 90% de pe Realitatea.net (recomand si acest articol)
Deci cum e muica? Viitorul suna bine? Mai bine ma uit la Bunicul Gaga



July 2nd, 2010 at 18:00
Mie mi se pare de plans, astea deja nu mai sunt perle.
Daca-i intrebi ce-i ala un permis de biblioteca habar nu au, de fapt ce spun eu aici? ei nici macar operele obligatorii nu le-au citit.
Iata viitorii profesori, viitorii medici, viitorii ingineri, viitorii alegatori care ne decid noua soarta.
Ce mai e de zis? Tragic.
July 2nd, 2010 at 19:18
[...] Si, totusi, ca sa ne mai radem : Perlele de la Bac vazute la Somnulescu [...]
July 2nd, 2010 at 20:19
“Harap-Alb a trebuit să-şi ia viaţa în propria lui mână”
Poate doar am eu o minte pornografică…
July 2nd, 2010 at 20:50
[...] foxana398 in Uncategorized Am găsit postat pe blogul lui Cătălin Somnulescu un articol cu şi despre perlele elevilor la Bacalaureat. Articolul se intitulează “Bacalaureat – sau [...]
July 3rd, 2010 at 12:59
noi am mers mai departe si am facut cateva profiluri psihologice
http://cati-ca-voi.com/perle-la-bac-profiluri-psihologice/
July 5th, 2010 at 20:29
“Răscoala de la Bobâlna a început pe un deal şi s-a terminat în 1438″ – asta-i fix banc sec
“Nichita Stănescu a ştiut el de ce a pus virgulele şi punctele acelea în poezie şi nu mă bag eu în ce a făcut el” – corect, cum dracu` sa te bagi tu in treburile omului. s-a spalat pe maini
July 6th, 2010 at 15:25
Doamne-ajuta!
Mie, asta mi se pare amuzanta:“În cunoscuta baladă “Mioriţa”, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicaţi doi criminali, o oaie turnătoare şi un cioban ce şochează prin prostia lui”.
July 7th, 2010 at 10:22
90% dintre perle sunt pe net de cativa ani.De ce le prezinta ca si cand ar fi de anul asta ?
August 16th, 2010 at 12:10
[...] am citit aici perla asta pentru prima oară, singurul lucru la care m- am putut gândi a fost ţara noastră, [...]