Noiembrie e o luna care-mi place foarte mult, poate ca e vremea rece care alunga toate pitzi din calea mea iar privirea-mi nu mai e zgariata de rujul strident, unghiile intr-un roz iritant si ciorapii din plasa de pescar. O ea imbracata de toamna, cu un fular/esarfa la gat si cu parul in vant in timp ce frunzele cad in jurul ei mi se pare mult mai interesanta decat o bucata de carne vara. Poate imi place noiembrie pentru ca totul incetineste si am ocazia sa vad si sa analizez tot, am timp sa-mi indrept gandurile pe un fir subtire de vise. Poate pentru ca acum vinul e mai bun fiert cu putina scortisoara si piper sau poate ca inima mi se trezeste acum. Cine stie…

Noi in noiembrie

Noi, care om fi noi…suntem cu siguranta in noiembrie, suntem o umbra pe-un pamant plin de frunze adormite care ne duce pe-un drum numai de ele stiut. Ne place sa alergam prin frunzele plictisite ca doi copii trezindu-le din amorteala intr-o incercare de a le inveseli. Stim ca pasii nostri le gadila simtul nemuritor al culorilor si de aceea ne straduim, vrem ca fericirea noastra sa le implineasca visul suprem – de a ne face pe noi fericiti. Yes, it’s a win-win situation, cine s-ar fi gandit? Noi insa nu ne cunoastem, dar avem acelasi scop, sa nu lasam Noiembrie sa treaca pe langa noi…cel putin nu fara a atinge un strop de fericire cazut o data cu frunzele adormite. Nu te stiu, poate nu te cunosc inca…

Noiembrie si-atat

Toamna asta…atat vreau, o luna de Noiembrie care sa-mi incarce bateriile, din propria experienta Decembrie – Februarie e o perioada dezastruoasa, been there, done that, o gramada de dezamagiri..si apropo, zapada nu se poate compara niciodata cu un covor de frunze adormite, frigul nu e acelasi lucru ca si amorteala lor, prefer oricand imagini zgribulite decat un alb imaculat. In noiembrie o sa-mi gasesc linistea mai mult ca sigur…sau cel putin asa sper.

Pardon, horoscop vroiam sa zic, nu stiu ce m-a apucat. Dupa unii sunt varsator, dupa altii sunt pesti (peste, pimp, alegeti) . M-am nascut exact intre astea doua zodii. Ce inseamna asta? Bai, habar nu am dar observ ca lumea tinde sa te eticheteze in functie de ziua in care te-ai nascut (nigger what?) . Lumea tinde sa creada toate porcariile (porcarii = produse din carne) care sunt scrise de unii sau de altii cum asa zise cunostinte in domeniu. Ah, vremurile bune cand eram in generala si Neti (Nati, wtv) Sandu prezenta horoscopu dimineata la Pro TV, tin minte ca ma amuzam de pe atunci, imi placea frizura ei ca un castron si cum punea suflet.

Whatever works for you…

Cam asta ar fi ideea, probabil ca horoscopul asta are si el  un sambure de adevar, dar e asa de mic incat lumea l-a dat disparut. Hai sa zicem, de dragul discutiei mele..cu mine, ca eu cred in horoscop. Sa vedem ce-mi prezic astrele

Astazi nu este indicat sa circulati cu masina, pentru ca exista pericolul sa fiti implicat intr-un accident. Daca nu aveti incotro, va sfatuim sa fiti foarte prudent.

Orice s-ar intampla, nu va grabiti si ascultati-va intuitia!

Dragii mei prezicatori si cititori in stele, nu stiu daca ati citit ultimele articole, dar chestia asta mi s-a intamplat acu ceva vreme, vi s-au dereglat instrumentele stralucitoare si gloabele de cristal? Ah, am uitat, s-a schimbat ora, cred ca de aici sunteti debusolati.

Ce observam?

Horoscopul incepe cu o idee semi-generala de genul ” Nu circulati cu masina ” (oare ce sanse ar fi? avand in vedere numarul mare de masini din Romania?…neeee, n-are legatura, nu?) apoi se arunca un pic de mister ” exista pericolul sa fiti implicat intr-un accident” . Uhm, pericolul ala exista in fiecare zi. Apoi vine solutia lor, care e plina de ambiguitate ” Daca nu aveti incotro (… sa fiti prudenti”  - m-ati umplut de respect, trebuie sa recunosc.

Horoscopul e o prostie, daca ne ghidam viata dupa el, daca e sa credem macar o parte din ce zice acolo. Sunt mii de variante iar fiecare o alege pe cea care ii convine cel mai mult.  Eu unul, citesc horoscopul din prostie, nimereala si amuzament.

In viata asta nu trebuie sa crezi decat in tine. (punct)

Ce-mi zice horrorscopul pe maine?

Spre seara, petreceti momente placute alaturi de persoana iubita si faceti planuri cu privire la o calatorie

…uhm, persoana iubita? unde esti draga? auzi ca mergem in vacanta.

S-a intamplat weekendul asta. Enjoy.

Serviciu usor! Cafea fierbinte si spor la treaba.

(…ca doar suntem romani, ce? pleaca vreunul dintre voi in vacanta lunea?)

Apropo, in caz ca vreti sa va fumati legal, cititi asta .

Unii dintre noi trec prin ghinioane, chestii urate de tot care pot sa distruga vieti, pot lasa in urma sechele familiei. Uneori cel de sus ne arunca obstacole pe care le putem invinge doar daca incercam impreuna. Hai sa ne punem in situatia unora care trec prin incercari mai dificile decat ne-am putea imagina vreodata.

Ne spunem de atatea ori ” eu n-am cum sa trec prin asta “, “nu o sa mi se intample asta” , dar adevarul e ca nu stim niciodata. Nu pot decat sa va rog sa vizitati acest link si sa ajutati nu doar o femeie ci o familie intreaga. Hai sa aratam ca suntem oameni si ca in mocirla asta pe care unii ne-o intind la picioare putem sa fim mai buni.

Daca nu poti sau nu ai ce si cum sa donezi, incearca macar sa zici povestea si altora.

Eu unul iti multumesc.

Probabil ca am dezamagit mult in ultima perioada, am facut rau fara sa vreau si probabil ca multe altele pe langa asta. Am fost absent in ultima perioada si nu am putut sa fac nimic din ce-as fi vrut. Totul a pornit de la o inmormantare care m-a pus pe ganduri, in legatura cu tot ce-am facut pana acum, ce voi face de acum inainte…Am revenit in Iasi si cand credeam ca revin pe linia de plutire am avut un accident de masina. In timp ce mergeam spre Iulius un tip a intrat direct in masina mea si din cauza impactului m-a izbit in masina din fata. Eram la volan, aveam centura pusa (macar atat noroc sa am). Mi-am zis ca n-aveam sa patesc, ma durea (si acum putin) gatul de la impact insa daca ma gandesc mai bine puteam sa am fata plina de vanatai, urme etc.

Ideea e ca am scapat cu bine…masina e avariata destul…destul incat ca de marti pana azi sa fiu numai pe drumuri pentru acte, drumuri la asigurari, drumuri la service…epuizat total. Totul combinat cu tratamentul pe care-l iau in ultima perioada..care uneori imi da dureri de cap si ameteli.

Toate bune si frumoase deci…imi pare rau pentru cele pe care nu le-am facut in perioada asta, pentru cei pe care i-am “uitat” insa chiar nu am avut timp. Masina e in service acum, ii fac o evaluare a daunelor, sper sa se incadreze in asigurarea vinovatului ca sa nu mai am batai de cap dupa.

Mii de scuze deci, sper sa revin la normal cat mai curand.

Pt. doritori iata niste poze de dupa accident.

Totul e in echilibru.

(Lacrimi)

Am zis-o, m-ati auzit/vazut zicand asa ceva de multe ori. Unde aparent nu este echilibru e doar o chestie de moment deoarece gasesc repede o alternativa si totul revine intr-un balans stabil. De ce cred asta? De ce tot pun accent pe echilibru? Pai, pentru ca daca nu as face asta atunci incercarile mele de cateva luni de a-mi pune lumea in balanta pe care sa reusesc sa o echilibrez ar fi in zadar.

E inuman sa traiesti atat timp cu mintea prin probleme, cautand o cale de scapare care pana la urma e renuntarea la sentimente si acoperirea cu un strat de nepasare. E inuman pentru tine insuti sa nu crezi ca-ti va fi bine sau mai bine zis ca-ti va fi bine si tie.  Nu se poate ca “ala de sus” sa nu-ti arunce si tie un os si sa nu-ti dea impresia macar ca esti sub aripa lui ocrotitoare, ca a dat norocul peste tine si gusti din nou ambrozia fericirii.

Si-apoi?

Bun, ai trecut prin niste chestii pe care vrei sa le ingropi, reusesti partial si te concentrezi pe a uita. Dar, ce faci cand chiar dai de bine? Ai stat atat timp incercand sa uiti trecutul dureros incat nu stii care e binele. Te-a preocupat atat de mult lupta cu raul incat nu stii sa mai recunosti fericirea. Acum ce faci? Trebuie iar sa “inveti” sa fii fericit, esti din nou ca un copil dolofan in fata unei cofetarii cu limba scoasa la prajitura casei. Totul e nou din nou, sunt fragmente de fericire pe care le recunosti insa nu poti sa apreciezi cum trebuie. Esti debusolat si nu-ti dai seama care e drumul cel bun.

(zambete)

Si cu toate astea mergi inainte…incerci sa pasesti usor pe vechiul taram care e noul tau loc de joaca. Ti se pare ca totul e vechi insa oamenii nu sunt aceiasi, doar cei pasivi de pe margine incearca iar sa te ghideze spre un final cel putin optimist.  Normal…totul e un echilibru, de aia e esential sa inveti…sa poti sa treci de la lacrimi la zambete…sa poti sa te faci ca nu cunosti nimic, insa in adancul tau, totul sa-ti fie familiar.

Asta mi-a zis cineva zilele trecute. Cam asa si este, imi dau seama cu groaza ca habar nu am ce-mi doresc de la viata asta si ca ma balacesc intr-o mare de indecizii impreuna cu restul indecisilor. Increderea si dorinta deja nu mai sunt palpabile, viata-mi da palme zilnice in speranta unei treziri care nu stiu daca va mai poposi in ZZzzz-land. E o chestie tare ciudata indoiala asta, in momentul asta zici ca vrei ceva, pe cineva, apoi ceva diabolic din adancurile tale te indreapta pe o cale gresita.

De ce?

Eu unul habar nu am, poate sunt increzut, poate vreau doar sa stiu ca pot sa am ceva, ca “s-ar putea daca as vrea”, ca parerea mea despre mine nu e adevarata si  pot sa obtin fericirea fara mare efort. E un drum pe care se arunca zilnic ispite si piedici, e o cale intunecata spre un final luminat. Important e cum ne masuram pasii, astfel incat sa nu calcam prea multe din frumusetile din jurul nostru, dar in acelasi timp sa nu mergem cu ochii inchisi spre porti gri care nu au sa se deschida vreodata.

Un drum pentru toti cu finalitate selectiva

Da, toti mergem pe un singur drum, caile noastre se intersecteaza in speranta unei intersectii pe vecie, o reuniune de suflete pierdute, aruncate in gluma de o divinitate necunoscuta. Multi mergem, putini ramanem, eu unul habar nu am pe unde sunt.

De obicei cautarile astea interioare au o finalitate intamplatoare in adevaratul sens al cuvantului…insa eu sunt atipic si tind sa cred ca si anti-social intr-o mica masura.

De obicei.

Moby – Memory Gospel
[da play si citeste, nu pune intrebari]

Doar atat mai ramanem. Generatii vin si se duc, oameni fac chestii remarcabile sau se fac de ras. Traim cu impresia ca urmasii nostri isi vor aduce aminte de noi in functie de ce am facut cat am trait. Asa si este intr-o mica masura, fiecare dintre noi isi lasa amprenta asupra altuia, iar in cazul familiei legaturile de genul acesta sunt si mai puternice. O singura replica m-a facut sa-mi aduc aminte lucruri pe care le uitasem de mult. Mi-am adus aminte ca atunci cand eram copil eram foarte linistit si nu faceam pozne (prea mari). Pana sa ma duc la gradinita (uneori chiar si atunci) ai mei lucrau de dimineata si nu puteau avea grija de mine asa ca-mi petreceam timpul mai mult cu o matusa de-a mamei mele. A avut grija de mine si de sora mea, iar noi ne-am atasat de ea…astfel a devenit a doua mama pentru noi. Cred ca sunt norocos, am avut 6 bunici (mai am 2) dar si 2 mame.

As vrea sa-mi aduc aminte mai multe de cand eram mic, de cand avea grija de noi. A fost o prezenta marcanta in viata noastra, ne-a invatat multe lucruri si a fost alaturi de noi de fiecare data. A fost cea care ne-a inspirat atunci cand am facut primii pasi, cand am rostit primele cuvinte. A trait o viata in care noi am fost copiii ei, ne-a ajutat cum a stiut ea mai bine si trebuie sa recunosc ca ii datorez multe, poate mai multe decat as putea sa scriu acum…

Dar iata, ca ea a fost mai norocoasa decat noi in cele din urma. Acum e intr-un loc mai bun, sunt sigur de asta. Nu mai trebuie sa indure perioada prin care a trecut in ultimul an din viata. Sunt sigur ca acum cineva are grija de ea mai bine decat am avut noi vreodata si ca ea ne vegheaza de undeva de sus. Stiu ca ne e alaturi acum si ca va fi de fiecare data cand va fi nevoie.

Ar trebui sa fie un moment in care sa ma bucur, fara tristete. Am ramas sa traiesc chinul vietii de zi cu zi, ea nu s-a stins ci a devenit un  suflet care ne ocroteste de acolo..de sus. Amintirile sunt tot ceea ce a ramas, vei fi intotdeauna in inimile si visele noastre. Iti multumim pentru tot.

Cam asta o sa zic de acum inainte cand cineva vine cu propunerea de a merge acolo “in scopuri educative” . Organizarea, fiind “de la Bucuresti” a fost vai de capul ei. O tipa plina de fumuri cateodata, intelegatoare in alte dati, parca eram asistati de miss menopauza. Trecand peste faptul acesta nu pot sa zic decat ca, in Bruxelles, cei mai de treaba oameni..sunt strainii. Restul te privesc ciudat pe strada, femeile nu ..well sa fiu un domn si sa zic doar ca nu sunt pe gustul meu. Pentru 3 zile mi-a fost dor de pitzipoance, cat de vai de capul lor ar fi fost ele erau cu mult mai frumoase decat cele din Bruxelles.

Beer anyone?

Mi-am respectat promisiunea si am incercat sa “degust” mai multe tipuri de bere, macar atat, daca tot eram prin zona. Bere nasoala, nimic interesant de povestit. Doar berea din import e buna, restul e apa de ploaie. Terasele sunt ok, ai de unde alege iar personalul e prietenos. De ce e prietenos? Pai pt ca nu sunt din Belgia.

Traiasca Sud-Estul Europei

De ce zic asta? pai pentru ca dupa o bere..rece vine si o mancare buna, nu? Cea mai buna mancare din Bruxelles o gasesti..la un restaurant turcesc. Mancare buna, preturi ok si personal prietenos, cu chef de vorba indiferent de persoanele care le calca pragul. Atmosfera a fost super ok, mancarea a fost si mai buna. Ei si-au luat un mic kebab de pui, eu am zis sa incerc ceva nou…si am comandat o chestie asemanatoare. Erau niste pulpitze de Bildircin cu orez, ardei iute si salata cu rosii. Ce-i ala bildircin? Nici eu n-am stiut pe moment, ospatarul nu stia traducerea in Engleza si s-a chinuit sa-mi arate, parca jucam mima, imi arata vanatori cum impusca pasari  si eu trebuia sa ghicesc animalul. In cele din urma am aflat (A doua zi) ca mancasem carne de prepelita, si pot sa zic ca a fost cea mai gustoasa prepelita din viata mea.

Locul nu conteaza, oamenii da!

Asta s-a adeverit inca o data, romanii stiu sa se distreze indiferent de locul in care se afla. Ca a fost o camera de hotel din Bucuresti sau strazile pline de balti, noaptea prin Bruxelles noi ne-am vazut de treaba noastra, am baut, am glumit, ne-am plimbat, am cumparat treburi. Cu ocazia asta mi-am (re)dat seama ca nu as pleca din tara asta indiferent de situatie.

Per ansamblu nu pot sa zic ca nu as sta in Bruxelles nici pentru 10.000 de euro pe luna, iesenii stiu sa se distreze, in Bucuresti serviciile sunt  de rahat si unii oameni la fel, pe de alta parte pilotii romani stiu sa “decoleze” si sa “aterizeze” mai bine decat cei “din afara”, Bildircinul a fost delicios, turcii sunt niste oameni super ok iar in Bruxelles e un frig enervant.

A fost o (alta) experienta care nu a facut decat sa-mi aduca noi cunostinte, noi povestiri si noi prieteni.

Bruxelles? Nu multumesc.

Iasi? Ieseni FTW!!!