…că viaţa are gust chiar dacă ţi s-au spart în cap toate oalele. Nu e nimic, cumperi altele de la minimarket. Cu toate că aş fi vrut ca totul să se sfârşească altfel, asta nu-mi arată decât că mai am de muncit, că încă nu pot să controlez lumea cum doresc şi că (încă) nu sunt Dumnezeul meu. Dar nu mai am mult, am învăţat cât alţii într-un secol şi probabil că de aia trebuie să-i mulţumesc. Da, aşa sunt eu, nu uit pe nimeni, indiferent de ce mi-au făcut. De ce să fiu un copil răsfăţat şi să spun că nu am fost fericit lângă tine? Nu zic că a fost vina mea, nici nu dau vina pe o zeitate care nu a vrut să continuăm visul împreună. Aşa a fost să fie, încă o dată când destinul mi-a ales calea înainte ca eu să pot reacţiona.

Nu pot decât să-ţi mulţumesc pentru tot ce a fost între noi şi să-mi muşc buzele frângând amintiri între degete. Dar s-a terminat…mi-ai arătat asta şi nu mai e cale de întoarcere. Am înţeles în ce parte trebuie să mă mişc încât universul să nu fie dezechilibrat de gândurile mele. Cine ştie, poate soarta ne va arunca altă şansă într-un viitor măcinat de vise însă cu siguranţă nu vom vrea atunci să riscăm ce avem în speranţa..a ceva ce a fost.

Îmi văd de drumul meu, mă conving că e un drum mai bun care duce spre alt basm în care zmeii nu există. Pe acorduri de chitară-mi văd un nou viitor. Unde amintirile, visele nu-mi mai aduc aminte de tine. Mi-am jurat că n-am să-mi mai greşesc aşa şi am de gând să-mi respect promisiunea făcută către mine.

Bun venit viitor, te aştept de atâta vreme.