Spre viitor oare?
3 ani de facultate, 6 sesiuni, 36+ de examene, zeci de proiecte, luni de practică, lucrare de licenţă… Şi toate astea pentru ce? Anul acesta 2 generaţii termină o facultate, de două ori mai multă competitivitate, de două ori mai mulţi şomeri. Presupun că aşa a fost să fie cu generaţia noastră. Să nu uităm de BAC, unde am dat pentru prima oară grile, sau de cine ştie ce alte măsuri luate peste noapte. Practic asta ar însemna că suntem de două ori mai căliţi, de două ori mai “profesionişti” după cum ni se tot spunea prin sălile de curs. Oare câţi şomeri vor fi anul acesta? Pentru că hai să fim serioşi, până la urmă problema se pune altfel. Fiecare se descurcă cum poate, diplome avem cu toţii..hârtii fără sens.
Ni se spune să privim spre viitor, să privim… de ce nu ni se spune, “învaţă tu până la 25 de ani, că după aia ai un loc de muncă asigurat” ? Hai să nu fiu rău, nu includ aici grădiniţe, şcoli generale, însă începând cu liceul, facultate, masterat, doctorat…Toate acestea cu ce scop? Stai, înveţi, încerci să-ţi faci loc în ţara asta condusă de proşti însă atunci când se trage linie nu te deosebeşti cu nimic faţă de altul fără facultate dar cu un ” tată în domeniu ” sau cu o “moştenire de familie”.
Ce ne dorim? Pentru început recunoaştere şi egalitate în şanse.
Ce avem? Dorinţă, entuziasm şi nevoie de afirmare…
Mult succes.
somnulescu



August 4th, 2008 at 09:18
Ai dreptate.Ma infior numai cand ma gandesc ca peste at cand voi termina facultatea s-ar putea sa ma trezesc printre o categorie “aparte ” de oameni : somerii.Ma intreb daca se merita sa pierzi 5 ani invatand 10 ore din 24 ptr ca la finalul acestor ani sa te trezesti ca nu ai ce sa faci cu multitudinea de cunostinte dobandite ,ca toate visele tale au fost in van ,ca orele in care ai invatat s-au pierdut ,le-ai pierdut si nu le mai poti recupera ,ca nu poti da timpul inapoi ptr a-ti recastiga anii pierduti …Doamne si ne mai miram de ce sunt atatia sinucigasi! ?Majoritatea somerilor se simt inutili nu numai societatii ci si lor insisi .Au sentimentul ca nu aduc nici un folos societatii si probabil de aceea recurg la gesturi extreme.
August 18th, 2008 at 11:09
mda.. eu am terminat 3 ani de fac, pe sistemu asta cretin. ni s-a zis ca o sa ne angajam mai rapid. bullshit!!! acu tre sa fac si masteru, care nu mai e considerat printre studiile postuniversitare. nuuuuu….e printre studiile universitare. adica fac 5 ani in loc de 4.. si, ca sa vezi, nu pot sa ma angajez profesor, asa cum m-am pregatit in facultare, pentru ca nu sunt posturi in judetul meu….iar la liceu nu pot preda, pentru ca nu am masteru, si deci nu sunt destul de calificata…hmmm…nice country, isn’t it?